Report 1931
Asociatia Pentru Propăşirea Turismului Aerian
„MIRCEA CANTACUZINO”
Notice
1932
Domnule Președinte,
Doamnelor și Domnilor,
Înainte de a vă da seama de activitatea Asociației noastre pe anul 1931, să exprimăm Majestății Sale Regelui toată credința nestrămutată ce-I purtăm din tot sufletul să-I urăm mulți ani de Domnie glorioasă.
Alteței Sale Regale Principelui Nicolae, Președintele nostru de Onoare, îi aducem prinosul recunoștinței noastre pentru sprijinul ce ni-L-a acordat.
Doamnelor și Domnilor,
Cred că sunt în asentimentul Dv. dacă dintâi îmi voi îndrepta gândul către acei care astăzi nu mai sunt printre noi. În cursul anului 1931 am avut durerea să pierdem pe membrul nostru fondator locotenent aviator Radu Beller, pilot pasionat, mort la postul de onoare, departe de patrie tocmai atunci, când cu atât entuziasm și bucurie se reîntorsese la meseria-i dragă.

Doamnelor și Domnilor,
Nădejdile ce le exprimam la sfârșitul darei de seamă de anul trecut în ceea ce privea auspiciile fericite pentru anul 1931 nu s-au realizat.

Apoi recunoașterea școlii noastre ca Şcoală Oficială a Aero-Clubului Regal al României, ne deschidea nădejdi de sprijin și ocrotire din partea primului organ sportiv aerian din România. Dar Aero-Clubul având el însuși nevoile sale imperioase, nu a mai putut veni în ajutorul nostru.
Din cauza concordatului Băncei Blank, ni s’a blocat suma de 167.410 lei ce reprezenta restul fondului de rulment, depus la acea bancă, așa că în toamnă, școala rămăsese fără fonduri.

Activitatea școalei în cursul anului trecut se rezuma astfel: am avut 22 elevi noi înscriși, și anume:
I. Gârleșteanu Popovici
M. Golescu Iliescu
N. Tresnea-Greceanu I. Mantu
Natalia Bossel M. Butculescu
Predescu Dan Balaci
Bălescu Maria Romanescu
Manicatidi N. Tănăsescu
Sârbulescu I. Nicolaescu
A. Frimu Vladimir Boico
N. Negulescu D. Coman
N. Tetorian V. Rădulescu

Din elevii înscriși 6 s’au retras după un număr mic de sboruri, iar 10 au fost radiați pentru lipsa de aptitudini după 120 de duble comenzi, trecându-și brevetul următorii șase: Natalia Bossel, Mihail Golescu, A. Frimu, N. Negulescu, Tresnea-Greceanu și Predescu, trei fiind Politechnicieni.
S’au efectuat pe avionul școalei și pe avionul pus la dispoziție de D-na Ioana Cantacuzino, circa 3.000 de sboruri în 408 ore, realizându-se în mici raiduri 3.100 Km.
Din lipsa de material asociația nu a putut participa în anul acesta la manifestațiuni și competițiuni sportive aeriene, singur membrul nostru D-l Inginer Ioan Cociașu proprietarul unei avionete a luat parte la Rallye-ul aerian din 8 Iunie 1931 făcând în deosebi un foarte frumos sbor de noapte decolând de la Pipera noaptea la ora 12 trebuind însă să abandoneze cursa după șapte ore de sbor din cauza condițiunilor atmosferice foarte nefavorabile.

Dacă asociația noastră a avut activitatea mai redusă se datorește faptului că budgetul, fiind desechilibrat prin neplata subvențiunei de la Stat, nu ne-a permis cumpărarea unui noi avion, cum era prevăzut. Totuși rezultatele practice sunt satisfacătoare în comparație cu alte școli cu avioane și budgete de milioane.
Pronosticuri pentru anul 1932 nu am dori să mai facem, va făgăduim însă Doamnelor și Domnilor, că vom depune toată stăruința și munca noastră și sperăm, cu ajutorul lui Dumnezeu să invingem toate piedicele pentru a realiza idealul pentru care s’a jertfit Mircea Cantacuzino.
Domnilor Membri,
Avem onoarea a aduce la cunoștința Domniilor Voastre că am verificat și aflat în ordine registrele și întreaga gestiune bănească a asociației pentru propășirea turismului aerian << Mircea Cantacunzino>> pe anul 1931.
Am verificat de asemenea conturile de venituri și cheltuieli și bilanț pe 1931, cum și bugetul de cheltuieli pe anul 1932, pe care l-am aflat de asemenea în regulă.
11 Aprilie 1932
Cenzori:
(ss) Gh. Cantacuzino
(ss) G. Balș
(ss) D. Năcescu






