Dare de Seamă 1934 – 1935
Asociaţia Pentru Propăşirea Turismului Aerian
„MIRCEA CANTACUZINO”
Notice
1934 – 1935
Înainte de a prezenta domniilor voastre Darea de Seamă, sunt în asentimentul tuturor propunând să trimitem M. S. Regelui, următoarea telegramă:
Cu prilejul adunărei generale, gândul nostru se îndreaptă către Majestatea Voastră încrediţând-O de adâncul nostru devotament şi de munca fără preget ce o închinăm ţărei.
Iar Preşedintelui nostru de Onoare A.S.R. Principele Nicolae următoarele cuvinte: Asociaţia „Mircea Cantacuzino”, cu ocazia adunărei Generale, trimite Alteţei Voastre Regale Preşedintele nostru de Onoare, încrediţarea sentimentelor devotate ce-I purtăm cu nădejdea că ne va acorda acelaş sprijin binevoitor.
Doamnelor şi Domnilor,
Să îndreptăm un gând pios către aceia ce astăzi, nu mai sunt printre noi. În anul 1934, am avut durerea să pierdem pe Edgar Mendel, membrul nostru fondator şi unul dintre pionerii turismului aerian la noi în ţară.
Iar activitatea anului 1935 o încheiem cu adâncă durere de a nu mai avea în fruntea noastră pe Generalul C. Lăzărescu, Preşedintele nostru activ, a cărui pierdere, ne loveşte cu atât mai mult, cu cât îndrumările şi sprijinul său, erau întovărăşite de adâncă simpatie sufletească, ce ştia să aducă în mijlocul nostru.
Tot în acest an, fostul nostru elev Vasile Dumitrescu, îşi pierde viaţa, prăbuşindu-se cu avionul în Germania. Un gând pios memoriei lui.
Doamnelor şi Domnilor,
Activitatea şcoalei noastre de pilotaj în anul 1934-1935 sub conducerea directorului şi instructorului nostru de sbor, Domnul Locotenent C. Abeles, cu toate mijloacele restrânse de cari a dispus, este totuşi mulţumitoare.
În 1934, s-au executat pe avioanele şcoalei 456 ore de sbor, brevetându-se următorii elevi piloţi de gradul I:
Ion Creţu, D. Mironescu, Andrei Costin, Simion Ştefan, R. Bluen, V. Pokol, Spiridon Vârnav, G. Marinescu si R. Sculy.
În anul 1935 s’au putut executa 554 ore de sbor, însemnând un spor de una sută ore de sbor, faţă de anul precedent.
Au fost brevetaţi piloti de gradul I, următorii elevi:
Stamatescu, Stana, Marina Ştirbey, C-tin Soutzo, Moraru Stănciulescu, Luben Luţă, Mariana Drăgescu, Ilie Livianu şi Ionescu Gh.
După executarea raidurilor reglementare, trec cu succes brevetul de gradul II, următorii:
În 1934: Inginer Dan Bălescu, W. Popa, Irina Burnaia şi Gheorghe Balş.
În 1935: Marina Ştirbey, Spiridon Vârnav, Stamatescu şi C. Soutzo.
În momentul de faţă aceşti patru piloţi, sunt fiecare proprietarul unui avion de turism, astfel că scopul nostru de propăşire a turismului aerian, se vede împlinit.
Activitatea extra şcolară a foştilor elevi ai şcoalei „Mircea Cantacuzino”, merge crescând, iar anul 1935 arată clar ca orice muncă susţinută de un ideal, trebuie să dea roade, dacă este bine înţeleasă.
Membrii asociaţiei noastre, iau parte la manifestările aviatice, din ţară, dând concursul la meetingurile dela Braşov, Craiova, etc.contribuind la întărirea prestigiului turismului aerian în adevăratul său înţeles.
Execută raiduri în ţară, pe avioanele proprii sau ale societăţii următorii membrii:
Ioana Cnatacuzino, Gh. Balş, C-tin Cantacuzino. Inginer Cociaşu, C-tin Sidery, Nicolae Poulieff, Inginer Marinescu, Marina Ştirbey, Irina Burnaia, Bob Vârnav şi C-tin Soutzo.
Piloţii Frim şi Dumitrescu, fac un sbor de antrenament pe ruta Bucureşti-Belgrad şi înapoi, cu avionul I.A.R. de mare raid.
Din nefericire raidul lor spre Paris, se termină tragic în Germania unde ceaţa îi doboară, Frim salvându-se cu paraşuta, iar Dumitrescu pierzându-şi viaţa.
Pilotul Gh Balş trece cu succes în Polonia brevetul de pilot, de sbor fără motor, stabilind cu această ocazie, recordul României de durată pentru planoare cu 6 ore şi 5 minute şi recordul naţional de înălţime la 700 metrii peste puntul de lansare.
Inginerul Ion Cociaşu, pilotând avionul său personal, cu motor de 4- C.P.execută un raid spre extremul Orient, traversând următoarele ţări: Bulgaria, Turcia, Siria, Mesopotamia, Irak, Persia, Belucistan şi India, cu etape în oraşele: Constantinopole, Konia, Alep, Bagdad, Bashra, Buschir, Djask, Gwadar, Karaki şi Iodkpur. Frumoasa performanţă pentru un avion cu motor aşa de mic, este însă zădărnicită într’un aterisaj forţat din pană de motor, urmată de ruperea avionului în India, la 50 km de oraşul Iodkpur.
C.Cantacuzino se afirmă din ce în ce mai mult.
Pe avionul propriu, brăzdează Europa în lung şi în lat, totalizând un impresionant număr de ore şi km de sbor. Câteva luni după luarea brevetului de pilot, concurează cu 15 echipe militare în cupa, „Ionel Ghica” plasându-se întâiul. M.S. Regele îi acordă Crucea de Aur a Virtuţii Aeronautice.
Execută la bordul avionului D-lui G.V. Bibescu, importante raiduri la Paris, Moscova, Praga, ziua şi noaptea din cauza timpului rău.
Stabileşte recordul de viteză pe parcursul Paris-Bucureşti, fără escală, pe bordul unui avion francez, scoborând timpul Comandantului Francios şi Lt. Genin, dela 6 ore şi 27 minute la 6 ore şi 25 minute.
Execută un raid de informaţii la Eschischehir în Asia Mică.
Ia parte la diferite meetinguri aeriene, uimind asistenţa prin acrobaţiile temerare ce execută.
Asociaţia „Mircea Cantacuzino” este mândră de a fi deschis aripile curagiosului aviator.
Doamnelor şi Domnilor,
Statul care până acum vedea în mişcarea noastră o tendinţă pur sportivă, pare că începe să înţeleagă rolul nostru de pioneri, dându-ne astfel nădejdea că străduinţele noastre vor duce la realizarea temeinică a scopului ce ne-am propus.
Ideia lui Mircea Cantacuzino, purtată atât de greu dealungul anilor trecuţi, se apropie de înfăptuire, datorită faptului că actualul conducator al Aviaţiei Române D-l Subsecretar de Stat al Aerului N. Caranfil a priceput rostul şi utilitatea asociaţiei noastre; îi aducem mulţumirile noastre şi îl asigurăm, că asociaţia noastră, va lupta şi de aci înainte, cu aceiaş râvnă, să dea ţarei cât mai mulţi piloţi, fiind convinsă că prin aceasta, contribuie la deslegarea unei grele probleme, de interes naţional.
Raportul Cenzorilor
Domnilor Membri,
Avem onoarea a aduce la cunoştinţa Domniilor-Voastre că am verificat şi aflat în ordine registrele şi întreaga gestiune bănească a Asociaţiei pentru Propăşirea Turismului Aerian „Mircea Cantacuzino” pe anii 1934 – 1935.
Am verificat deasemenea conturile de venituri şi Cheltuieli şi Bilanţ pe anii 1934-1934, cum şi budgetul de cheltuieli pe anul 1936, pe care le-am aflat deasemenea în regulă.
27 Aprilie 1936
Cenzori:
(ss) Gh. Cantacuzino
(ss) Dan Năcescu