Costantin Coty

Data nașterii: nu avem informații

Data decesului: nu avem informații

Locul nașterii: nu avem informații

Constantin „Coty” Abeles obține brevetul de pilot militar în septembrie 1924, la școala de piloți de la Tecuci și, în scurt timp, și pe cel de instructor de zbor. În 1930, este invitat să predea la Școala de aviație „Mircea Cantacuzino”. Abeles devine unul dintre principalii instructori de zbor ai școlii, unde se ocupă de pregătirea și antrenamentul multor aspiranți la titlul de pilot, printre care Marina Știrbey, Nadia Russo, „Bâzu” Cantacuzino, Virginia Duțescu.

În mai 1936 participă la un miting aviatic internațional la Plzen, în Cehoslovacia, unde evoluează alături de 20 de colegi din Iugoslavia, Polonia, Elveția și Germania, plasându-se pe locul 5, echivalentul consacrării sale internaționale.

La desființarea Școlii de aviație „Mircea Cantacuzino”, în 1939, își continuă activitatea de instructor la Aeroclubul Prahova. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial comandă, pe Frontul de Est, o secție de transport de avioane Junkers 52. Acest aspect al activității sale va avea consecințe odată cu instaurarea regimului comunist în România. Abeles nu își mai găsește loc în rândurile aviației, civilă sau militară.

Reușește să părăsească țara, cu destinația Turcia, apoi SUA, unde se stabilește la New York.

Connect With Us

Școala de aviație Mircea Cantacuzino © 2023. All Rights Reserved

ro_RORomanian