Ioana Cantacuzino

Ioana Cantacuzino urmează cursurile şcolii primare la Călimăneşti, Vâlcea, şi studiile liceale în Franţa.

Învaţă să zboare în dublă comandă în august 1928, avându-l ca instructor pe lt. Octav Oculeanu, și obține, în 1930, brevetul de gradul II, devenind astfel prima femeie brevetată din România. Chiar dacă între 1931-1932 s-au obţinut performanţe şi se organizează Conferinţa Federaţiei Aeronautice Internaţionale la Bucureşti, Școala „Mircea Cantacuzino” trece prin cea mai grea perioadă din existenţa sa, aflându-se la un pas de desfiinţare. Situația se datora, în primul rând, crizei economice internaționale, care automat a avut repercursiuni asupra cotizațiilor și donaţiilor.Școala însă nu s-a închis, nici chiar după decesul lui Mircea Cantacuzino, şi, în pofida greutăţilor financiare, a funcţionat condusă de Ioana Cantacuzino, care astfel a devenit prima femeie în România administrator al unei şcoli de aviaţie.

În 1933, sprijinită de vechii colaboratori, Ioana Cantacuzino deschide cursurile şcolii cu un aparat propriu plus un avion primit de la A.R.P.A.. Amenajează la București un sediu al asociaţiei unde organizează şi dezvoltă o bibliotecă de aviaţie începută inițial de Mircea, fondul de carte fiind pus la dispoziţia publicului. În scopul promovării aeronauticii, Asociaţia „Mircea Cantacuzino” ia parte cu avioanele sale la diferite mitinguri aeriene. Apare prima competiţie turistică organizată în România, „Cupa Tempo”, patronată de ziarul cu acelaşi nume sprijinit de Asociaţie.

În 1940, Şcoala „Mircea Cantacuzino” este desfiinţată în mod abuziv. Ioana Cantacuzino se retrage la Castelul Călimăneşti, unde, după război, este constant supravegheată de Securitate. Se stinge din viață în anul 1951.