Familia Cantacuzino este una dintre cele mai vechi familii nobiliare din România și din zona Balcanilor, primele mențiuni datând încă din secolul al IX-le d.Hr.

Mircea Cantacuzino, unul din cei patru copii ai lui Ion G. Cantacuzino (supranumit ”Inginerul”), urmează cursurile de inginerie de la Colegiul Tehnic Charlottenburg, în Germania, iar Ioana, fata cea mare, urmează școala la Călimănești și apoi, studiile universitare în Franța.
Cei doi frați întemeiază şcoala de aviaţie cu ajutorul lui Octavian Oculeanu, sprijiniți de familie şi de prieteni. Folosindu-şi domeniul din Cornu, comuna Drăgăneşti judeţul Prahova, Mircea a înfiinţat un hangar şi un punct de întâlnire pentru şcoală şi pentru aviatori, în afară de cel din Băneasa.

Școala de aviație Mircea Cantacuzino a fost prima școală de aviație civilă din România (1928-1939). Activitatea sa a început pe 26 Mai 1928, odată cu achiziționarea primului avion ușor, marca Klemm. Aici a fost locul unde, până în 1939, s-a instruit mare parte din elita aviației române de la acea vreme. Mulți dintre piloții școlii au devenit renumiți, câștigându-și prestigiul prin înregistrarea numeroaselor recorduri aviatice, alții dedicându-și viața pentru transmiterea valorilor și a numelui școlii, peste generații întregi de piloți.

Dan „Zinel” Cantacuzino, născut în anul 1924 în București, fiul lui Mircea Cantacuzino si al Stefanei (nascuta Golescu), si-a petrecut copilaria fie la proprietatea tatalui sau din Cornu de Jos, judetul Prahova cat si la proprietatea familiei mamei lui in Golesti, judetul Arges.

Intre 1931 si 1935 urmeaza cursurile scolii primare din Bucuresti iar intre 1935 si 1938 cursurile liceului Militar Manastirea Dealul din Targoviste. Timp de un an, intre 1939 si 1940, este nevoit sa stea acasa din cauza unei boli dupa care urmeaza cursurile unui liceu in Bucuresti pana in anul 1944.

In anul 1954 absolva Facultatea de Medicina si reuseste sa obtina o slujba la Academia RPR, Institutul de Fiziologie Normala si Patologica. Referintele facute de doctorii Academiei (Dr. Prof D. Danielopolu, Prof. Dr. Brukner, Dr. Benetato), afirmau ca „rezultatele lui Dan Cantacuzino dovedesc ca acesta este bine pregatit profesional, avand asemenea rezultate excelente si in atributiile sale, fiind vazut ca un doctor cu un viitor extraordinar.”

In anul 1962 a parasit Romania impreuna cu mama sa Stefana spre Franta ca mai tarziu sa ajung in Statele Unite ale Americii cu ajutorul surorii mamei sale care deja locuia acolo. Cu daruire si-a propus sa isi perfectioneze Engleza citind editorialele ziarului New York Times dupa care asculta aceleasi editoriale fiind citite la un post de radio local QXR. A lucrat ca intern pana si-a obtinut diplomele americane echivalente dupa promovarea tuturor examenelor. Dupa ce si-a terminat studiile profesionale a lucrat la NYU, Spitalul Bellevue, Centrul Medical Kingsbrook. La Centrul Medical Kingsbrook a infiintat centrul de dializa (la care era director), a construit centrul de terapie coronariana (pe care a condus-o) dupa care a devenit seful sectiei de terapie intensiva.
In aceasta perioada, in anul 1969, s-a casatorit cu Barbara Nordhoff de cetatenie germana, care lucra in domeniul relatiilor publice pentru Wolkswaven, sucursala din America.

In Romania a publicat un total de 11 lucrari in nume propriu sau in colaborare cu reviste de specialitate, cum ar fi RPR.

In Statele Unite ale Americii, Dr. Dan Cantacuzino a scris, impreuna cu alti doctori, lucrarea intitulata „Pleurita Uremica – O entitate clinicopatologica” aceasta fiind publicata in Jurnalul de Medicina New England la 31 iulie 1969.
Dan Cantacuzino a decedat in Statele Unite ale Americii in iulie 2001, iar conform dorintelor acestuia, cenusa sa a fost mai tarziu mutata de vaduva sa, Barbara, in cripta Cantacuzino (Ramura Serban Voda) din cimitirul Bellu in Bucuresti, alaturi de tatal sau.

Fundaţia Memorială Română Mircea şi Dan Cantacuzino este întemeiată de urmaşii familiei Cantacuzino care, conform tradiţiei neamului, îşi doresc să susţina şi să se implice în menţinerea valorilor şi culturii româneşti, prin sponsorizarea proiectelor ce îşi propun acest lucru.